Sikó Éva
Lázár Csilla
Am  început  să lucrez la Centru încă din anul 1999, la început ca profesor iar mai târziu m-am ocupat de scrierea proiectelor şi de managementul proiectelor. Din 2013 sunt Directorul Executiv al Centrului.  Conduc cea mai tare echipă din oraş, iar împreună ne străduim să oferim cele mai bune soluţii tuturor celor care doresc să evolueze pe plan profesional şi educaţional.

Both Erika
Butyka Andrea
Mi-am început activitatea la Centru în 2005 ca profesor de limba engleză, iar după aceea am preluat activităţi de secretariat (organizarea cursurilor şi a examenelor internaţionale). Pe lângă acestea am avut ocazia de a mă implica şi în proiecte de educaţia adulţilor. Mă simt foarte norocoasă pentru faptul că fac parte din echipa Spektrum, unde sunt înconjurată de colege cu cunoştinţe şi atitudini excepţionale.
Pál Zsófia
Profesorii noştri
Kémenes Árpád
Predau engleză la Centrul Educaţional Spektrum din anul 2009. Pe lângă îmbogăţirea vocabularului şi a cunoştinţelor gramaticale consider important ca participanţii la cursurile de engleză să aibă posibilitatea de a-şi dezvolta deprinderile de comunicare orală şi să-şi însuşească anumite modele necesare pentru o comunicare eficientă în scris. De asemenea, punem accent pe exerciţii de înţelegere a textului ascultat, iar diferitele jocuri lingvistice au rolul de a înlesni însuşirea limbii engleze.

Kolozsváry Katalin
Mă numesc Kolozsváry Katalin, sunt profesoară de limba engleză la Colegiul Naţional Márton Áron. Din 2001, predau engleză şi la Fundaţia Centrul Educaţional Spektrum. In ultimii zece ani ţin cursuri pregătitoare pentru examenele Cambridge FCE si CAE. Cred că eficienţa muncii noastre se datorează cursanţilor motivaţi, grupurilor mici şi colegilor devotaţi.

Márdirosz Barnabás
Încă de când am auzit în clasa a treia piesa Humpty Dumpty la ora de limba engleză şi am văzut emisiunea “Der Preis ist Heiss” la televizor am devenit prietenul dedicat al limbilor engleză şi germană.

Începând cu anul 2005 predau limba germană, iar începând cu anul 2014, când am venit la Centrul Educaţional Spektrum, predau şi limba engleză.

Sunt tatăl fericit a două fetiţe frumoase, care nu îmi lasă prea mult timp liber, dar alături de familie îmi găsesc timp şi pentru hobby-urile mele de a juca fotbal cu prietenii, să citesc, să ascult muzică, sau de a viziona filme.
Mátyás László
Mă numesc Mátyás László-Levente. Am terminat facultatea de matematică la Universitatea Babeş-Bólyai în 1996, unde am studiat şi sociologia puţin mai târziu.

Am predat matematica timp de 15 ani, dar am lucrat şi în domeniul protecţiei copiilor şi în cadrul protecţiei minorităţilor. De 3 ani cu sprijinul familiei, mă ocup de organizarea taberelor de matematică. Începând această activitate am încetat să mai lucrez în învăţământ.

Iubesc matematica, dar îi înţeleg şi pe cei care au altă atitudine legată de ştiinţa matematicii.

Am început colaborarea cu Centrul Eudcaţional Spektrum în anul 2015, când s-au iniţiat cursurile de pregătire pentru examenele finale de ale claselore VIII, XII.



Nagy Renáta
Fac parte din echipa primilor colaboratori ai Centrului Educaţional ,încă din anul 1999. Pe parcursul anilor am avut grupe mici de cursanţi pe care i-am însoţit în drumul lor pentru însuşirea limbii italiene la diferite nivele. Tot în 1999 am dat examenul de traducător de limba italiană. Fiind a treia generaţie de italieni născuţi în România în urma emigrării italienilor în valea Jiului, din anul 1870, în vacanţele mele petrecute la bunici vorbeam limba italiană şi în special dialectul regiunii Veneto. Predarea limbii italiene este partea frumoasă a vieţii mele, momentele care mă umplu de energie şi în consecinţă cele în care mă simt norocoasă că pot face ceea ce îmi place. O dată cu predarea limbii încerc să adaug câteva din cele ştiute de mine despre italieni, locuri de vizitat, tradiţii, obiceiuri şi mâncăruri specifice. Centrul Educaţional Spektrum urmăreşte îndeaproape dezvoltarea noastră personală şi profesională prin trainingurile de management educaţional, coaching, comunicare interculturală, pe care le organizează periodic.

Newsletter
Ghid mini
Competenţele însuşite la cursurile noastre corespund nivelelor de competenţe lingvistice din Cadrul European Comun de Referinţă pentru Limbi Străine.